Fotbal romanesc in teritorii pierdute

Salutare prieteni! Acum toti stim ca in perioada interbelica Romania ocupa o suprafata mult mai mare ca acum, si ca odata cu al Doilea Razboi Mondial incepe sa pierda teritorii. Dar cati dintre noi stiu despre fotbalul din aceste zone? Asa ca azi mi-am propus sa scriu despre fotbalul din Bucovina de Nord, Basarabia si Cadrilater, si despre evolutia echipelor din aceste provincii in campionatul romanesc.




                           Bucovina de Nord.
            In aceasta regiune fotbalul va patrunde mult mai repede decat in Vechiul Regat, deoarece pana in 1918, intreaga Bucovina facea parte din Imperiul Austro-Ungar, ceea ce face ca acest sport sa fie propagat aici de catre Viena. Datorita faptului ca in primul deceniu al sec. XX, in Cernauti apar foarte multe echipe, in 1908 se infiinteaza un campionat al orasului.


      Jahn Cernauti (Jahn Czernowitz). Clubul a fost infiintat de catre niste studenti germani in toamna anului 1903. In 1908, asociatia isi schimba numele in DFC (Deutscher Fußballklub) Czernowitz, iar un an mai tarziu de aici s-a desprins o alta echipa de fotbal, numita IFC (Internationaler Fußballklub) Czernowitz. La data  de 27 mai 1910, aceasta echipa (IFC Czernowitz) va fuzionat cu Danubia Czernowitz, formand clubul BASK (Bucowinaer Allgemainer Sportklub), care la randul lui i se va alatura clubul (tot in 1910) Sarmatia. Peste cativa ani, mai exact in iunie 1928, BASK se va desfiinta. La 8 septembrie 1910, DFC Czernowitz fuzioneaza cu Societatea germana de gimnastica din Cernauti, formand Czernowitzer Turn und Sportverein Jahn, cu alte cuvinte, Clubul Sportiv Jahn Cernauti. In 1920, echipa de fotbal participa in campionatul regional al Bucovinei, pe care il castiga in sezonul 1923-1924, ceea ce ii da dreptul de a participa la turneul final al Diviziei A (acelas sezon). Unde, trece in sferturi de Brasovia Brasov, castigand cu 3-0 la "masa verde", deoarece Brasovia nu s-a prezentat, si se califica in semifinale de unde este eliminata cu 1-0 de catre puternica echipa CAO. Sezonul urmator castiga  din nou campionatul Bucovinei, trece de bajul eliminatoriu al turneului final (tot la masa verde), dar este eliminata in sferturi de finala de catre Fulgerul CFR Chisinau, scor 1-2. Pentru ca Fulgerul CFR este descalificata iar rezultatul anulat, Jahn va mai juca inca un meci, tot in sferturi, impotriva Oltului Slatina, pe care o bate cu 4-0. Astfel se califica mai departe in semifinale de unde este eliminata cu scorul de 3-1 de catre UCAS Petrosani (Jiul Petrosani).




Alfred Eisenbeisser
In 1934, dupa ce devine campioana a Bucovinei, este eliminata de catre Chinezul Timisoara in meciurile pentru calificare in Divizia A, iar de aici cade in Divizia B unde rezultatele sunt din ce in ce mai slabe. Pe la jumatatea anului 1937, echipa s-a desprins din cadrul clubului si s-a redenumit FS Jahn Czernowitz, iar in 1939, clubul s-a retras din campionat, jucand de-acum in liga I a judetului Cernauti, unde au devenit campioana in 1940. In 1940, datorita turnurii pe care o luase razboiul, populatia germana va emigra in Germania si odata cu ei si clubul se dizolva. Dintre toate cluburile din Cernauti, doar Jahn si Dragos Voda vor castiga meciuri la turneul final al Diviziei A. Culorile clubului erau alb-negru, iar stadionul pe care jucau era Jahnplatz, inaugurat pe 20 mai 1923. Cel mai cunoscut jucator care a jucat aici este Alfred Eisenbeisser, care a si participat cu nationala Romaniei la mondialul din Uruguay '50. Iar in ceea ce priveste Cupa Romaniei, Jahn a avut urmatorul parcurs:
- 1934-1935, pierde in saisprezecimi cu 4-0 in fata lui CAO.
- 1936-1937, o invinge in saisprezecimi pe Textila Moldova Iasi cu 2-1, dar e eliminata in optimi de Rapid Bucuresti cu 7-3.
Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, la Stuttgart-Busnau sa infiintat un club, de catre fosti membri ai clubului Jahn, care astazi poarta numele de TSV Jahn Busnau.




Stema Bucovinei
       Dragos Voda Cernauti. Cum toate etniile din Cernauti aveau cate un club de fotbal, nu putea lipsi si un club al romanilor. Asa ca spre sfarsitul anului 1909, se pun bazele clubului RFK (Rumanischer Fußballklub) Czernowitz. Dupa unirea Bucovinei cu Romania (1918), clubul a fost redenumit Dragos Voda Cernauti, in cinstea primului intemeietor al Principatului Moldovei, chiar si emblema clubului va fi capul de zimbru, un alt simbolul moldovenesc. In 1920, participa in campionatul regionat al Bucovinei, dar fara sa aiba prea are mari performante in primii ani. Abia in sezonul 1928-1929, se califica la turneul final al Diviziei A, unde o elimina pe Mihai Viteazul Chisinau in turul intai, cu scorul 1-0, trece in sferturi de finala si de Dacia Vasile Alecsandri Galati, tot cu acelas scor, dar este eliminata in semifinala de catre Venus Bucuresti, dupa un meci cu prelungiri, scor final 4-3. Anul urmator castiga campionatul Bucovinei, calificandu-se astfel la turneul final, dar e eliminata in sferturi de catre Mihai Viteazul Chisinau cu scorul de 4-2. Reuseste si in sezonul 1932-1933, sa devina campiona a Bucovinei, dar a trebuit sa joace un meci de baraj pentru promovare in Divizia A in compania Brasoviei Brasov, meci pe care il pierde. Dupa un nou titlu regional, echipa intra in Divizia B, iar in 1937, promoveaza in Divizia A (perioada divizionara), fiind singurul club din orasul Cernauti care va ajunge la acest stagiu, bucurie de scurta durata deoarece la finalul sezonului retrogradeaza. Echipa avea culorile rosu-albastru iar stadionul unde jucau purta acelas nume. Terenul a fost inaugurat la 1 octombrie 1921, iar la 21 iulie 1931, stadionul.
        In Cupa Romaniei, Dragos Voda a avut urmatorul parcurs:
- 1935-1936, o invinge in saisprezecimi pe prim divizionara AMEFA Arad cu scorul de 3-0, si se califica mai departe  in optimi, unde pierde in fata Universitatii Cluj cu 4-1.
- 1937-1938, e invinsa in saisprezecimi de Pheonix Baia Mare cu scorul de 4-0.
- 1939-1940, in editia asta, in saisprezecimi o bate pe, surpriza, marea Ripensia Timisoara cu 4-3, astfel calificandu-se in optimi unde trece si de Astra Sportiva Metrom Brasov cu 3-0, dar este eliminata in sferturile de finala de catre Sportul Studentesc, scor 6-2. Ca o paranteza, Dragos Voda singurul club din Bucovina de Nord care ajunge in sferturile de finala a  Cupei Romaniei.
- 1942-1943, castiga in saisprezecimi cu 4-0 in fata lui Vulturii Iasi, dar pierde la acelasi scor in optimi cu FC Ploiesti.
Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, clubul dispare. Cel mai cunoscut fotbalist care a activat aici este, la fel ca si la Jahn, Alfred Eisenbeisser, iar cea mai mare performanta a clubului e un titlu de campioana a Romaniei la hochei pe gheata in 1937-1938.




Isidor Gansl
     Maccabi Cernauti. Clubul s-a infiintat in 1909,  ca o asociatie de drumetii, sub denumirea de Wanderbund Blau-Weiß Czernowitz. Mai tarziu in 1920, echipa de fotbal a clubului se inscrie in campionatul regional al Bucovinei, competitie pe care o castiga chiar din primul an, fiind totodata si campioana neoficiala a Bucovinei in 1919. In mod normal, la cum am prezentat si la celelalte doua echipe mai devreme, Maccabi, in calitate de campioana a Bucovinei, ar fi trebuit sa participe la turneul final al Diviziei A, dar din cauza faptului ca in 1920, inca nu se infiintase Divizia A, Maccabi va ramane doar la nivelul de campioana a regiunii. Asta doar pana in sezonul 1926-1927, cand castiga campionatul Bucovinei si se califica la turneul final pe tara, dar este invinsa in meciul de baraj de catre Mihai Viteazul Chisinau, cu scorul de 6-0. Trei ani mai tarziu reuseste sa castige din nou compionatul Bucovinei, ceea ce ii aduce o noua participare la turneul final, dar nu reuseste sa castige nici un meci, fiind eliminata in semifinale de SG Sibiu cu 4-2. Acelasi lucru se intampla si in sezonul urmator (1931-1932) cand tot in aceeasi faza e eliminata cu 5-0 de catre mult mai titrata Venus Bucuresti. La 25 februarie 1932, Hakoah Cernauti va fuziona cu Maccabi, jucand si in sezoanele urmatoare sub acelasi nume (Maccabi). In 1937, clubul a ajuns sa joace in Divizia C, dar Divizia C in 1983, va fi temporar desfiintata asa ca echipa a ajuns sa joace in campionatul judetului Cernauti. Culorile clubului erau alb-albastre, iar terenul pe care jucau se numea Makkabiplatz (de la 9 iulie 1922).
In ceea ce priveste Cupa Romaniei, Maccabi  avut urmatorul parcurs:
- 1934-1935, este eliminata in saisprezecimi de catre Societatea de Gimnastica Sibiu cu scorul de 4-0.
Dupa ce trupele rusesti ocupa orasul Cernauti, in iunie 1940, clubul se desfiinteaza.
Singurul jucator cunoscut care a jucat aici este Isidor Gansl, un fotbalist austriac nascut in Budapesta, si care a jucat pentru nationala Romaniei (octombrie 1923). Acest fotbalist a mai activat la echipe ca SC Hakoah Viena, Ferencvarosi TC si MTK Budapesta (FC Hungaria).


      Polonia Cernauti. Clubul sa infiintat in 1907, sub denumirea de Sarmatia Cernauti, asociatie care se va desfiinta in 1909 si reinfiinta in 1910, cand se va si alatura echipei BASK Cernauti. In 1912, din BASK s-a desprins  Clubul Sportiv Dorost Sokoly, care in 1914 s-a redenumit Victoria, iar in 1919, isi schimba numele in Polonia. Odata cu noua denumire si clubul participa in campionatul regional al Bucovinei, pe care il castiga in sezonul 1921-1922, iar odata cu asta si dreptul de a participa la turneul final, unde se impiedica de Tricolorul Bucuresti (scor 1-0) in sferturile de finala. Situatia asta se repeta si in sezonul urmator cand, devine campioana Bucovinei iar la turneul final, tot in sferturi de finala si la acelasi scor de 1-0, pierde in fata lui CS Targu Mures. Dupa cativa ani in care echipa a avut doar mici realizari, in sezonul 1927-1928, redevine campioana a Bucovinei si participa la faza finala a campionatului Romaniei, dar respecta "traditia" si este eliminata in sferturi de Mihai Viteazul Chisinau cu scorul de 5-2. In 1933, datorita rezultatelor foarte slabe, clubul a retrogradat in liga a II-a a judetului Cernauti, situatie totusi de scurta durata pentru ca dupa un an revine in prima liga. Clubul isi va shimba numele in Wawel, in octombrie 1935, nume sub care va retrograda din nou in liga a II-a a judetului. Culorile clubului erau alb-verde, iar stadionul pe care jucau se numea Boisko Polskie (inaugurat in 1919). Cei mai importanti jucatori care au jucat aici sunt Iosif Klein si Stanislas Micinski, ambii jucand pentru nationala Romaniei. In 1940, odata cu invadarea trupelor sovietice, si clubul se desfiinteaza.


        In afara echipelor de mai sus, singurele echipe care au mai participat in saisprezecimile Cupei Romaniei sau la turneul final a campionatului national, au fost Hakoah Cernauti, care s-a infiintat in 1910 dar a fuzionat in 1932 cu Maccabi, si Caurom Cernauti.




                    Basarabia.
         In ceea ce priveste anul primul meci jucat in aceasta zona nu exista o data certa, istoricii din Republica Moldova avand pareri diferite despre acest subiect. Unii spun ca primul meci s-a jucat in 1910, altii in 1911 sau 1912, dar FMF (Federatia Moldoveneasca de Fotbal) a decis ca primul meci jucat pe aceste meleaguri a fost la data de 29 august 1910, intre echipele gimnaziilor din Odesa si Chisinau. Sursa de pe care se bazeaza FMF-ul este cartea "Scrisorile unui sportiv batran" a lui Nikolai Biazi. Biazi fiind nimeni altul decat cel care a arbitrat finala primului campionat al URSS. Abia in 1917, in Chisinau este atestat documentar primul club de fotbal. Se numea Maccabi si apartinea evreilor stabiliti aici.
         Fotbalul, in perioada sa de inceput se juca pe Ciclodrom, undeva pe langa strada Reni, unde prin anii '20, Pantelimon Sabatin, un mare iubitor al fotbalului, strange in jurul sau un nucleu de jucatori tineri compusi din elevi de liceu. Acest personaj  va activa multi ani la Sporting Chisinau si Mihai Viteazul. Ca si Sabatin, vor aparea  si alti rusi, care, din cauza bolsevicilor vor emigra in aceste regiuni proastat unite cu Romania. Basarabia fiind si prima provincie care sa unit cu Vechiul Regat pentru a forma Romania Mare. Intre acesti emigranti rusi, au fost si unele persoane care s-au impus in sportul local, asa cum a fost si, mai sus mentionatul Sabatin. Ei au fost aceia care i-au influentat pe tinerii din zona in ce priveste fotbalul. Printre acesti tineri aflandu-se si fiii preotului Valcov, cei care, in jurul anului 1920, infiinteaza echipa Viteaz . Tot in aceasta perioada apare si Fulgerul Chisinau care impreuna cu Sporting si Mihai Viteazul Chisinau se vor bate pentru suprematie in campionatul Basarabean.
  
      Mihai Viteazul Chisinau. Este cel mai tritrat club basarabean din perioada interbelica, fiind singura echipa, alaturi de Fulgerul CFR, care ajunge in semifinalele campionatului Romaniei. Acest club a fost infiintat in 1920, de catre fratii Valcov (Vasile, Nicolae 'Colea', Petre 'Petea' si Volodea), iar la inceput purta numele de Viteaz, dar in 1925, isi schimba denumirea in Mihai Viteazul. Pierde titlul de campioana a Basarabiei in sezonul 1924-1925, dupa ce duce o lupta acerba cu rivalele Sporting si Fulgerul CFR. Acest titlu este castigat la final de catre echipa feroviara. Abia in sezonul 1926-1927, reusesc sa castige campionatul regional, calificandu-se in acest mod la turneul final al Diviziei A, unde o vor demola in meciul de debut pe Maccabi Cernauti cu 6-0. A urmat meciul din sferturi cu Unirea Tricolor Bucuresti, si dupa un meci terminat la egalitate (4-4), a trebuit sa joace un al doilea meci in ziua urmatoare, dar pierde in prelungiri cu scorul de 3-1. 


Mihai Viteazul in anul de debut la Turneul Final al Diviziei A
De acum incolo 'Viteazul' va participa la faza finala inca trei sezoane consecutive:
- In sezonul 1927-1928, va trece in primul tur de Concordia Iasi cu scorul de 9-1, se califica in sferturi de finala unde o intalneste pe Polonia Cernauti, si pe care o bate cu 5-2, dar in semifinale este eliminata de  viitoarea campioana din acest an, Coltea Brasov.
- In sezonul 1928-1929, dupa ce castiga campionatul Basarabiei, participa la turneul final dar este eliminata in primul tur de catre Dragos Voda Cernauti cu scorul de 1-0.
- In sezonul 1929-1930, castiga campionatul regional, participa la turneul final  unde o elimina din nou in turul intai pe Concordia Iasi, scor 4-2. Isi ia revansa fata de Dragos Voda in sferturi, invingand-o cu 4-2, iar in semifinale pierde in fata lui Juventus Bucuresti. La fel ca si Coltea, Juventus avea sa castige campiontul in acest sezon. Se pare ca Mihai Viteazul le purta noroc echipelor cu care se intalneau in semifinale.
Acestea au fost singurele participari ale clubului la turneul final al campionatului national. Mai apare inscrisa in sezonul 1938-1939, in Seria de Est a Diviziei B, si tot in acest sezon are prima si singura sa participare in Cupa Romaniei, unde o intalneste in saisprezecimi pe mai vechea sa cunostinta Unirea Tricolorul Bucuresti, dar nu reuseste sa treaca mai departe fiind invinsa cu 9-1.
Nu am cunostinta despre culorile pe care le aveau clubul, dar stiu ca meciurile le jucau pe "Terenul nemtesc" de langa Parcul Carol. Iar in ceea ce priveste cei mai importanti jucatori care au jucat aici, cu siguranta aceia ar fi fratii Valcov, care mai tarziu vor face senzatie cand vor ajunge la Venus Bucuresti. Colea dupa ce isi incheie cariera de jucator va antrena printre altele, echipa nationala a Romaniei si pe Steaua Bucuresti, cu care va castiga o Cupa a Romaniei. Mai trebuie mentionat aici ca aceasta echipa era sustinuta de catre militari si diversi functionari.


      Fulgerul CFR Chisinau. La fel ca si Mihai Viteazul este una dintre cele mai puternice echipe ale Basarabiei. S-a infiintat in anii '20, si a fost prima echipa din aceasta provincie care participa la turneul final al Diviziei A. Asta se intampla in sezonul 1924-1925, cand 'ceferistii' castiga campionatul regional si se califica la faza finala unde o intalneste pe Oltul Slatina, si pe care o invinge cu 2-0, calificandu-se astfel in sferturile de finala. Aici sustine un meci in compania lui Jahn Cernauti, o invinge cu 2-1, dar cei de la Slatina contesta rezultatul din meciul cu ei, deoarece sustineau ca echipa basarabeana aveau in echipa jucatori de la alte formatii. Asa ca Fulgerul CFR va fi descalificata iar resultatele anulate. In sezonul urmator castiga din nou campionatul Basarabiei si se califica mai departe la turneul final, iar aici o elimina in sferturi pe Hakoah Cernauti, scor 1-0, si accede in semifinale unde se intalneste cu Juventus Bucuresti. Dupa un meci intre aceste doua echipe terminat la egalitate (2-2), urmeaza o rejucare pe care cei din Chisinau o pierd cu 4-1. Acestea au fost singurele ei performante pe plan national, ea neavand niciodata ocazia sa se califice in saisprezecimile Cupei Romaniei. Printre cei mai importanti jucatori care au activat aici ii putem numii pe: Iozsef Kilianovits si Adalbert Strock, ambii cu selectii in nationala Romaniei. 




Ujpest TE la Cupa Mitropa din 1929


      In imaginea de mai sus daca numarati de la stanga la dreapta veti vedea ca a patra persoana e chiar Adalbert Strock. Daca veti numara tot a patra persoana, dar de data aceasta de la dreapta la stanga, il veti descoperii pe Stefan Auer asa cum era el in acel an cand a fost declarat golgeterul Cupei Mitropa.


       Sporting Chisinau. Despre Sporting nu se stie multe lucruri, doar ca era echipa lui Nicolaie Bosie-Codreanu, membru al Sfatului Tarii, fiind unul dintre aceia care a votat pentru unirea Basarabiei cu Romania. 


Sporting Chisinau in 1925
Cea mai mare perfaormanta a echipei a fost in sezonul 1936-1937, cand o elimina in saisprezecimile Cupei Romaniei pe Industria Sarmei Campia Turzii cu scorul de 1-0, si se califica in optimi de unde este eliminata cu 1-3 de catre Venus Bucuresti. Acesta fiind cel mai mare nivel atins de vre-o echipa basarabeana in aceasta competitie, Sporting fiind singura care trece de saisprezecimile Cupei Romaniei. In Divizia A nu a participat niciodata, dar din 1934 si pana 1940 apare prezenta in Divizia B, dar cu rezultate modeste.  In sezonul 1939-1940, Sporting  isi va schimba denumirea in FC Nistru Chisinau, iar dupa aceea dispare.


       Alaturi de aceste echipe a mai fost si Maccabi Chisinau, echipa care nu a participat niciodata in Divizia A dar a fost in Divizia B, plus o prezenta in saisprezecimile Cupei Romaniei in sezonul 1939-1940, cand va fii eliminata de AS Costanta cu scorul de 1-4.


                    Cadrilater.
         Aceasta regiune va intra in posesia Romaniei in 1913, ca urmare a participarii noastre la cel de-Al Doilea Razboi Balcanic, si va ramane a noastra doar pana in 1940, cand in urma Tratatului de la Craiova va reveni Bulgariei. In ceea ce priveste fotbalul in aceasta regiune nu se stie exact cand s-a jucat primul meci, dar se pare ca a fost introdus de catre soldatii din trupele Antantei stabilite aici in 1918. Echipele de fotbal care s-au infiintat aici nu au avut participari in Divizia A, ci doar cateva prezente in diviziile inferioare. Printre  echipele care se pot lauda cu asta sunt: Gloria Venera CFR Bazargic, Vifor Bazargic si Vifor Dristor Silistra.


     Gloria "Venera" CFR Bazargic. Fotbalul in orasul Bazargic incepe in toamna anului 1918, cand trupele engleze si scotiene, in urma Primului Razboi Mondial, se stabilesc aici. Se spune ca niste soldati englezi au aruncat locuitorilor o minge de carpa, pentru a le vedea reactia si pentru a inerca sa ii convinga a juca un meci impreuna. Primul club de fotbal din localitate a fost infiintat in primavara anului 1919, cand un grup de tineri entuziasti se aduna si formeaza Razvitie (Развитие). Printre acesti tineri se va afla si studentul Georgi Stoyanov, o persoana foarte importanta in lumea fotbalului local de mai tarziu.


PFC Dobrodzha Dobrich
 Clubul Gloria Venera se infiinta la data de 16 septembrie 1925, avandu-l ca presedinte pe Gencho Genchev, secretar pe Georgi Momov si casier pe Zhelez Krosnev. Echipa juca in echipamentul format din tricouri albe si sorturi cu jambiere negre. In primele sale 11 meciuri, echipa nu pierde decat o singura data in fata Venusului din Calaras, cu scorul de 2-4, iar printre ceilalti adversari cu care sa intalnit se aflau echipe din Silistra, Constanta si Medgidia. Pe 23 iunie 1925, Gloria Venera o va bate pe echipa armenilor din localitate, "Homenantmen", cu scorul de 3-0, astfel castigand primul ei titlu de campioana a Bazargicului. Echipa care a contribuit la acest succes a fost urmatoarea: Vahram (portar) - Georgi Karov, Evtim Georgiev, Vasil Hristov, Petar Petrov, Georgi Momov, Atanas Kapitanov, Stefan Saber, Dimitar Vichev si Hristo Kanchev. Hegemonia locala a echipei dureaza pana in 1927, cand o parte din jucatori trec la rivala Vifor  Bazargic. Si cu toate astea spre sfarsitul anului, cei de la  Gloria Venera vor reusi sa ii bata pe rivali de la Vifor, cu scorul de 5-3. Mai castiga campionatul orasului in 1932 si 1936, iar in 1934, Gloria Venera impreuna cu Vifor vor crea o selectionata a orasului Bazargic cu care vor participa in Cupa Brezianu, unde vor elimina alte  selectionate din Silistra, Constanta si Campina, urmand ca sa joace finala cu selectionata Bucurestiului. Meciul final s-a disputat la data de 3 septembie ,chiar la Bazargic, si a fost castigata de catre dobrogeni cu scorul de 3-1. Datorita faptului ca au fost campioni ai orasului in 1936, Gloria Venera va participa in sezonul 1936-1937, in Seria a II-a din  Liga de Sud a Diviziei C, iar in sezonul urmator, la inceputul returului se retrage din lipsa de fonduri. In 1940, Cadrilaterul este cedat Bulgariei si odata cu asta si numele echipei se schimba in Levski, purtandu-l doar pana in 1945, cand isi schimba numele in Spartak. In 1947, va fuziona Vifor si va forma clubul de azi PFC Dobrodzha (Dobrogea) Dobrich, club ce de-a lungul timpului va purta nume ca: Cherveno zname, Spartak sau Septemvri.


    Vifor Bazargic. La inceputul anului 1924, niste elevi pun bazele unei echipe de fotbal, care la inceput sa numit "Speranta", iar ulterior i-au schimbat numele in Vifor. In primi ani echipa nu va avea mari succese, dar asta se va schimba in 1927, cand Stoian Pisclyulliev, Zhelez Krosnev, Petco Zhelezov si Ivan Stoev, toti jucatori la Gloria Venera, vor trece in randurile Viforului. Si cu toate acestea nu vor reusi sa o invinga pe concitadina Gloria. Abia pe 22 aprilie 1928, echipa va avea prima victorie importanta, intr-un meci sustinut in compania echipei Venus Constanta, terminat 5-3. In 1930, castiga campionatul orasului, reusind in acest sezon sa o bata in doua randuri pe rivala Gloria Venera cu scorurile 5-1 si 3-2. Echipele angrenate in cursa pentru titlu erau urmatoarele: Gloria Venera, Vifor, Dobrogea, Jupiter, Harachet, Sarchetman si Homenantmen. Reuseste aceiasi performanta si anul urmator, cand a invins-o in meciul decisiv pe Gloria Venera (2-1) si astfel castiga campionatul. In 1933, castiga din nou campionatul, iar de data aceasta este inclusa in campionatul de Sud a Romaniei, unde mai participa echipe din Bucuresti, Constanta, Ploiesti, Galati si  Braila. Debutul a fost unul succes, eliminand-o in sferturi pe Elpis Constanta cu scorul de 1-0, si se califica in semifinale unde o intalneste pe puternica echipa Juventus Bucuresti, meci pe care-l va pierde cu 3-1. In 1934, formeaza impreuna cu Gloria Venera o selectionata si participa in numele orasului in Cupa Brezianu, pe care o castiga.
       Dupa 1940, dupa ce orasul revin Bulgariei, Viforul isi v-a schimba numele in Tarul Boris III. La data de 23 decembrie 1945, echipa va fuziona cu Junak, iar in 1947 va fuziona cu Spartak (Gloria Venera) si va infiinta mai sus amintita PFC Dobrodzha.


    Orasul Bazargic mai are in palmares si Cupa Virgil Tilea, castigata de selectionata de juniori a orasului, cu 1-0 in fata selectionatei din Bucuresti. Alte echipe care mai erau de aici sunt: Avantul, infiintata in anii '20, dar desfiintata cel tarziu in 1940, Ancora, infiintata in 1922 si desfiintata in 1927, Strela (Sageata), infiintat in 1920, si desfiintat in 1924. In judetul Caliacra au mai existat si alte echipe, ca:
- Sport Club Strela (Sageata) din Balcic, infiintat in 1918, de catre sodatii englezi si italieni aflati in acea perioada stabiliti aici. Astazi clubul se numeste PFC Chernomorets Balchik, si joaca in liga a II-a din seria de E a Bulgariei.
- un alt club din aceasta zona este Clubul Sportiv Caliacra, infiintat in 1922, la Cavarna, iar un an mai tarziu isi va schimba numele in Venus. Dupa cativa ani Venus inceteaza sa mai existe, dar se infiinteaza un alt club in 1934, care a fost numit Bizone dupa numele coloniei grecesti care a axistat aici in antichitate. Acest club va activa pana in 1938, cand se va desfiinta. Dar asta nu pentru mult timp pentru ca dupa trecerea orasului sub administratia bulgara, se infiinteaza un alt  club care va continua traditia sportiva a localitatii. Clubul astazi poarta numele de FC Kaliakra Kavarna si din acest an va juca in prima liga de fotbal a Bulgariei.


      O alta echipa cunoscuta din Cadrilater este Vifor Dristor Silistra ( in alte publicatii Viitorul Dristor Silistra), echipa care a participat in Seria II a Diviziei C, in sezonul  1937-1938.

articol preluat de pe http://zeulfootball.blogspot.com/2011/01/fotbal-romanesc-in-teritorii-pierdute.html

Scurtă istorie a fotbalului sibian

Anul 1932 avea să marcheze o cotitură în sistemul de organizare a fotbalului românesc. Cu 2 ani înainte, la 16 ianuarie 1930, a avut loc adunarea generală a FSSR, iar o lună mai târziu a luat fiinţă Federaţia Română de Fotbal, asociaţie care, de acum înainte, va coordona întreaga activitate internă şi internaţională a echipelor noastre. Aşa se face că, în toamna anului 1932, a debutat divizia naţională, care era împărţită în două serii: seria A – Ripensia, CFR, România Cluj, Crişana, Şoimii Sibiu, Tricolor, Gloria CFR Arad, şi seria B – Unirea Tricolor, CAO, Venus, U. Cluj, Braşovia, RGMT, AMEFA. Seria A a fost câştigată “la pas” de Ripensia Timişoara (care avea jucători de mare valoare:  Zombory, Durger, Hoksary, Deheleanu, Kotormary, Lakatos, Bindea, Schwartz, Raffinsky, Dobay – practic toţi internaţionali), iar Şoimii au ocupat ultimul loc, cu o victorie, 2 egaluri, 9 înfrângeri, golaveraj 7-37. În echipa de atunci a “şoimilor” jucau: Lindner, Gh. Apolzan, Nemeş, Asztalos I, Asztalos II, Buiu, Chidu, Băicoianu, Borcea, Secărea, Tatu, Opriş, Petricioiu, Căliman etc.


Federaţia a decis ca în 1933 să nu retrogradeze nimeni, aşa că Şoimii au mai evoluat încă un an în divizia naţională, în seria a II-a, cu un bilanţ mai slab: nici o victorie, 2 egaluri, 12 înfrângeri, golaveraj 7-56!


De astă dată, sibienii au retrogradat, în ediţia 1934/35 jucând în seria a IV-a a diviziei B, numai că nici SGS (H.T.V.), nici Şoimii, n-au reuşit să revină pe prima scenă.


O perioadă de oarecare efervescenţă fotbalistică a fost – culmea – în timpul războiului, când, în urma Dictatului de la Viena, Universitatea din Cluj, şi odată cu ea echipa de fotbal, s-au mutat la Sibiu. În formaţia clujeană erau fotbalişti de clasă, între care Coracu, Medrea, Ţăranu, Dacălu, Sângeorzan. Numai că, din cauza ciuntirii teritoriului ţării, au ieşit din competiţii echipele Baia Mare, Oradea, Tg. Mureş.


… Duminică, 12 aprilie 1941, valuri de chibiţi se îndreptau spre terenul sibian, unde era programat un meci între echipa studenţilor clujeni, “U”, şi cea a mănăşturenilor refugiaţi la Turda, Victoria Cluj-Turda. A câştigat Universitatea cu 9-1 (5-0), golurile fiind marcate de Dascălu (5), Medrea III, Ţăranu, Coman, Coracu, respectiv Fedoreanu. În cadrul campionatului primei divizii, la 20 aprilie, “U” a jucat la Brad, cu MICA din localitate, pierzând cu 3-0 (0-0), “într-un meci în care studenţii n-au fost cu nimic inferiori. Brădenii au profitat de un arbitraj extraordinar de părtinitor, care a demoralizat tânăra echipă universitară. Este prima oară când “U” recuză un arbitru în persoana  d-lui Ionescu Ştefan din Bucureşti”. (Nici atunci nu erau prea… curaţi arbitrii!)


Trei zile mai târziu, la Sibiu, Universitatea o surclasează pe celebra Ripensia Timişoara, scor 5-1 (0-0), goluri înscrise de Ţăranu, Dascălu (3), Toth (autogol). Din echipa oaspete n-au lipsit Lăzăreanu, Felecan, Coman, Suciu, Bindea, Andreescu, Jivcovici.


După 20 de etape, “U” acumulase doar 13 puncte şi era în situaţia de a retrograda. Pe UDR Reşiţa o învinge net cu 7-3 (2-1). “Publicul, în delir, i-a ovaţionat la scenă deschisă pe studenţii sibieni”, scria cronicarul. Golurile au fost marcate de Coracu (2), Coman, Dascălu (4), respectiv Micu, V. Pop, Drăgoescu. Următorul meci sibienii l-au susţinut la Bucureşti, învingând Sportul Studenţesc cu 4-3. “În etapa din 18 mai – scria presa – s-au făcut vânzări şi cumpărări de meciuri fără nici un scrupul, numai şi numai ca “U” să retrogradeze. Ploieştiul cu Ripensia şi Brăila cu Craiova. Şi n-a fost destul. În meciul cu Sportul Studenţesc, “U” a câştigat şi federaţia a anulat acest rezultat pe simplul motiv că jucătorii bucureşteni n-au luptat cu tot elanul să-i învingă pe sibieni. “U” a reacţionat energic, retrăgându-se din campionat, aşa cum cere demnitatea unui centru academic, care luptă în primul rând pentru cinste şi morală şi care face sportul din dragoste pentru sport. Noi credem că hotărârea federaţiei nu va fi definitivă, deoarece “U” este simbolul Ardealului răpit”.


La 22 iunie 1941 începea cel de-al Doilea Război Mondial şi pentru România, sportul, în general, trecea într-un plan secundar. Campionatul primei divizii de fotbal era câştigat de Unirea Tricolor Bucureşti, urmată de Rapid şi Ripensia. Pe locurile retrogradabile se aflau FC Brăila, “U” Cluj-Sibiu, Gloria CFR Galaţi şi FC Ploieşti. Din lotul Universităţii făceau parte: Boroş, Costea, Bretoteanu, Medrea II, Chendi, Muscă, Medrea I, Sângeorzan, Chirilă, Dumitraş, Ţăranu, Dascălu, Medrea III, Păunescu, Ivan, Coracu, Joja. 


via http://www.peluzasud.ro/anii-grei-ai-inceputului/

Amical Portugalia-Italia 1928

                      Poza facuta de echipa Italiei inaintea amicalului cu Portugalia disputat pe  Campo do Ameal.

                                       15.4.1928 Campo do Ameal - Porto, Portugalia

                                                         Amical Portugalia-Italia ( 4-1)

Portugalia - Roquete, Alves, J. Vieira (cap.), Oliveira, A. Silva, Matos, Mota, Ramos (Pepe Soares), V. Silva, Armando Martins, J. Martins.


Antrenor : Candido de Oliveira.

Italia - Gianni (Bologna) 2, Caligaris (Casale) 31, F. Gasperi (Bologna) 1, Pietroboni (Inter) 6, Gandini (Alessandria) 6, Janni (Torino) 13, L. Conti (Inter) 25, Baloncieri (Torino) 33 (cap.), Libonatti (Torino) 10, Rossetti (Torino) 5, Levratto (Genoa) 20. 

Antrenor : A. Rangone.

Goluri : 20’ and 27’ Mota, 38’ Libonatti (I), 57’ Pepe Soares, 77’ Mota

Inter Milano - Rapid 3-1

                                                               Rezumatul meciului tur!

Universitatea Craiova - Leeds United `79-80 (2-0)

Pe stadion ..la 4 ace!

Matt Le Tissier

Apreciem loialitatea lui Matt pt Southampton!

The Dell - Southampton

                                                       

                                                         The Dell , Southampton , 1966

Stadio Comunale Bologna

 

                                                      Stadio Comunale , Bologna 1950!

Cum ar trebui să se poarte un fotbalist!

Cărţile despre fotbal au, în România, o lungă tradiţie. Scrise de antrenori sau de ziarişti, acestea se pot împărţi în mai multe categorii: lucrări despre tehnică şi tactică, biografii ale unor personalităţi, monografii de echipe, istorii ale unor momente deosebite. Dar cartea despre care vom vorbi în rândurile de mai jos este absolut specială: chiar dacă a fost dedicată tehnicilor şi tacticilor, cea mai consistentă şi cea mai frumoasă parte a ei se referă la un „ceva” despre care s-a vorbit şi se va mai vorbi mult, îndeobşte în clişee şi expresii frumoase: un cod de conduită profesională şi personală pentru fotbalişti, în particular, pentru toţi ceilalţi sportivi sau oameni simpli, dornici să ducă o viaţă sportivă, am îndrăzni să adăugăm.


Şi, dacă subliniem şi faptul că la data apariţiei lucrării autorul era încă jucător activ, nu putem decât să ne alăturăm uimirii cu care contemporani precum Octav Luchide (secretarul-general al Federaţiei Române de Fotbal-Asociaţie) sau scriitorul Camil Petrescu au primit inedita întreprindere. „Footballul nostru“ este o carte uitată, scrisă de un cunoscător al sportului-rege, la rândul său uitat: Petre Steinbach.


Glorie sportivă, recunoaştere intelectuală, prigoană politică. Viaţa lui Petre Steinbach (1906-1996) poate fi rezumată în cuvintele de mai sus. Prima sa realizare sportivă a fost titlul naţional cu Colţea Braşov în sezonul 1927-1928. Un meci al acestei echipe, iniţial o filială a clubului bucureştean cu acelaşi nume, deschisă pentru a atrage tinerii spre sport şi pentru a întări legăturile slabe dintre majoritatea românească şi minorităţile etnice, avea să schimbe viaţa unui adolescent pe nume Iuliu Bodola...


Jucător şi antrenor la Unirea Tricolor


Între 1930-1935, Petre Steinbach a jucat de 18 ori ca mijlocaş pentru echipa naţională, fiind chiar căpitan într-o partidă cu Grecia. Nu a marcat niciun gol. S-a aflat pe teren la victorii legendare: 4-2 cu Yugoslavia la Zagreb, 6-3 în primul meci România-Franţa sau acel 7-0 cu Bulgaria la Balcaniada din 1933, dar şi la înfrângeri care au tulburat lumea fotbalului românesc: 0-5 cu Polonia la Bucureşti sau 1-7 cu Suedia la Stockholm. După Colţea Braşov, Petre Steinbach a plecat la Unirea Tricolor Bucureşti, unde a început şi cariera de antrenor. În 1933 şi 1938, Petre Steinbach a petrecut câte o lună în Anglia.


Cea de-a doua călătorie s-a datorat sprijinului financiar al lui V.V. Tilea, al lui Gabriel Marinescu (care nu a ezitat să se laude cu acest lucru, în contextul unui meci cu probleme între Venusul său şi Unirea Tricolor) şi al lui Nae Ionescu (preşedintele Unirii Tricolor). În iarna anului 1937, „Timpul“ a anunţat cu mândrie plecarea „oboreanului“ pentru un nou stagiu de documentare printre inventatorii fotbalului. Erau încă anii în care echipele englezeşti nu jucau decât cu adversari pe care îi considerau demni de o confruntare cu inventatorii fotbalului modern.


Mai mult, Arsenal Londra, alături de care s-a pregătit Steinbach, era echipa creată de Herbert Chapman (1876-1934), unul dintre managerii care au revoluţionat atât modul de conducere al unui club de fotbal, cât mai ales jocul în sine. Tot în 1937 a apărut, la Bucureşti, la Tipografia Vulturul, şi cartea lui Steinbach, „Footballul nostru. Probleme şi îndrumări pentru footballul românesc“, recenzată mai mult decât elogios de acel pretenţios cunoscător al fotbalului care era Camil Petrescu.


Deportat în URSS


Dar, după cel de-al Doilea Război Mondial, soarta lui Petre Steinbach a luat o turnură nouă. Născut într-o familie de şvabi din Banat, el s-a numărat printre sportivii deportaţi în U.R.S.S. între 1945-1947, ca pedeapsă pentru adeziunea minorităţii germane de la noi la hitlerism. Totodată, munca forţată la care germanii din România au fost supuşi în lagăre a contat în acoperirea datoriei de război faţă de U.R.S.R. Prezenţa unor sportivi de renume nu a rămas neobservată – micile activităţi sportive organizate în lagăre ocupă un loc aparte în amintirile supravieţuitorilor care au fost intervievaţi în ultimii ani în cadrul unor proiecte de istorie orală.


După 1947, Petre Steinbach a revenit acasă şi a devenit antrenor la I.T.A., cu care a câştigat două titluri şi o cupă a României. În 1948 a fost chiar antrenor al echipei naţionale pentru două meciuri: 0-1 cu Albania la Bucureşti şi 0-9 cu Ungaria în deplasare. Alte echipe pe care le-a antrenat au fost Rapid Bucureşti, Farul Constanţa sau Ceahlăul Piatra-Neamţ. La începutul anilor 1960 a fost condamnat la închisoare „din motive necunoscute“, la întoarcerea în ţară după un turneu la Viena, cu echipa naţională de juniori. În 1975 a plecat definitiv în R.F.G., unde a murit în 1996.


Totuşi, dacă despre Unirea Tricolor se mai discută în zilele noastre iar fostul teren de peste drum de Gara de Est mai este încă un punct de reper pentru locuitorii mai vârstnici ai zonei, nu aceeaşi soartă a avut-o şi Petre Steinbach. Explicaţia ar putea fi plecarea sa în Occident. Obiceiul autorităţilor comuniste de a încerca ştergerea amintirii personalităţilor publice plecate, prin obliterarea din enciclopedii sau cenzurarea filmelor este prea bine cunoscut.


Petre Steinbach a mai scris o carte despre jocul cu balonul rotund, intitulată „Fotbalul se joacă râzând“, o colecţie de anecdote, departe de calitatea şi forţa primei sale cărţi. De asemenea, a deţinut o rubrică lunară de analiză în „Sportul popu­lar“, tabletele sale păstrând acea erudită capacitate de a analiza jocul unui individ sau al unei echipe. Interesant este faptul că nu se sfia să compare jucătorii din anii 1950-1960 cu colegii săi de generaţie.


Construirea unui „atlet-gentleman“


„O carte despre football scrisă de un jucător român!“. Cu aceste cuvinte începea prefaţa scrisă de Octav Luchide la cartea dedicată preşedintelui F.R.F.A., V.V. Tilea. Costurile pentru tipar fuseseră probabil suportate de companiile ale căror reclame erau inserate după cuprins, printre care Galeriile Lafayette, Hotel Union Bucureşti, precum şi diverse societăţi ce produceau sau vindeau diverse articole sportive. Cartea costa 70 de lei.


Judecăţile lui Petre Steinbach erau limpezi şi adesea tăioase la adresa unei stări de fapt ce îi era bine cunoscută. Într‑o perioadă în care sportul nu era cu totul acceptat de societate, când încă i se aruncau acuze de corupere a tineretului prin exacerbarea spiritului de competiţie, Petre Steinbach critica aceste tendinţe şi alcătuia un cod de conduită pentru sportivi şi cluburi.


Pentru el, sportul era un „mijloc modern de cheltuire a energiei sociale“ iar fotbalul, acel „sport complet ce lucrează armonic asupra corpului şi spiritului“. Rolul său era de a creşte încrederea vârstnicilor în potenţialul în primul rând uman, pe care tinerii l-ar fi arătat pe terenul de joc. De asemenea, fotbalul trebuia să unească naţiunile, nu să repete războaie din trecut! „Atletul-gentleman“ era, în concepţia sa, scopul muncii unui antrenor. Evident, era o muncă ce trebuia să înceapă de la juniori – fizic prin gimnastică şi exerciţii de atletism, moral prin învăţarea regulamentului. Aici, Petre Steinbach nota şi o problemă esenţială de mentalitate a fotbalului românesc: existau cluburi cu juniori deja profesionişti, dar fără un stadion propriu!


Antrenament şi „viaţă regulată“


Observând, cu siguranţă din propria experienţă, că fotbalistul era tratat „de sus“ în societate, Petre Steinbach propunea un comportament prin care acesta să devină cu adevărat acel model social despre care vorbeau, la unison, toţi teoreticienii sportului. Mai întâi, clubul trebuia să se asigure că jucătorul nu duce o viaţă nesportivă. În fond, aceasta trebuia să fie o preocupare principală, dat fiind că în fotbal competiţia era între cluburi şi nu între indivizi, credea Petre Steinbach.


Clubul trebuia să reglementeze viaţa jucătorului pentru că, pentru individ, sportul nu era un scop în sine, ci o carieră. Aici trebuie spus şi că profesionismul nu era încă acceptat cu totul, nici legal, nici moral. Dar, pentru Steinbach, era o firească încununare a unei prodigioase cariere sportive. Totuşi, nu fotbalul ar fi trebuit să fie singura sursă de venit. Mulţi jucători învăţaseră o meserie, urmau studii universitare sau ocupau slujbe-sinecură: pericolul accidentărilor grave plana asupra oricărui jucător.


„Antrenamentul este eficient numai împreună cu viaţa regulată“, nota Steinbach. Alimentaţia bine aleasă şi evitarea (sau măcar moderaţia) în consumul de alcool şi tutun erau continuări fireşti, ce ţineau de igiena personală mai mult decât de viaţa sportivă. Un somn îndestulător, fără nopţi pierdute, trebuia să completeze aceste comportamente. Căsătoria şi viaţa de familie erau cadrul unui asemenea comportament cotidian al jucătorului de fotbal, ferindu-l totodată de bolile venerice.


Excesele nu făceau decât să grăbească retragerile timpurii într-o ţară în care suporterii considerau veteran al echipei un fotbalist de 26-27 de ani (Steinbach avea deja 31 de ani la data apariţiei cărţii sale). Probabil că, puse în practică, toate aceste sfaturi ar fi întărit fotbaliştii fizic şi psihic şi ar fi contribuit la dispariţia „pauzei de iarnă“, motivată de vremea defavorabilă, pe care Steinbach o considera simplu o „greşeală“. Chiar dacă numele lui Petre Steinbach nu pare să mai trezească multe amintiri, cartea sa rămâne unică în cultura sportivă românească.




via - http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cum-ar-trebui-sa-se-poarte-un-fotbalist

Progresul Bailesti - Steaua Bucuresti 1981

Meci istoric la Bailesti in data de 2 decembrie 1981. Progresul Bailesti intalnea Steaua Bucuresti. In Cupa, in 16-imi, echipa Progresul Bailesti este infranta de Steaua cu scorul de 0 - 3.
Tribunele pline la maxim, suporteri suiti pe cladirile si pomii din jurul stadionului. Cu mic cu mare venisera sa vada echipa Steaua chiar la ei, in Bailesti.


via http://blog.zaibar.ro/2012/03/retro-meciul-de-fotbal-progresul-bailesti-steaua-bucuresti-1981-galerie-foto/?nggpage=2

Cu si despre fotbal

De ieri , de azi!

George Best

                          George Best ( 18 ani) inainte de al 5-lea meci jucat pt United -1964

                  Aprilie 1965! George Best antrenandu-se in afara stadionului De Kuip ( Rotterdam) 

Benfica '60

                                                        Benfica -  Estadio da Luz 1960

You'll never walk alone!

Gino Cappello & Giampiero Bonipert

                         
                                   Gino Cappello si  Giampiero Boniperti,   World Cup 1954.

File de poveste - Santiago Bernabeu 1955

                                                      Santiago Bernabeu circa 1955

File de poveste - San Siro '55

                                                                     
                                                                Ianuarie 1955 

Torino 1949

Il Calcio Illustrato, Mai 1949. Numar special scos  in memoria fotbalistilor care au decedat in urma accidentului aviatic de la Superga

Euro '72

                                                 Giorgos Koudas & Gordon Banks 1.12.1971.


EURO ‘72,Preliminarii (Grupa 3), Grecia vs Anglia (0-2), Stadionul Georgios Karaiskakis , Pireus.

Legenda - Busby Babes!

Istoria fotbalului vasluian!

Pentru cei interesati de istoria fotbalului vasluian va las un link http://istoria-fotbalului-vaslui.blogspot.com/ Blogul contine foarte multe materiale interesante! Vizionare placuta :)

Cat sa mai suportam ???

via http://radutiuliansorin.blogspot.com/2012/05/vreau-sa-mori-mori-mori-mori-si-tot-ce.html

Legenda - Duncan Edwards